Cristi Ursea, fondatorul agentiei Dsgnr Studio este un publicitar tanar, dar cu un portofoliu bogat. Are experienta de mai bine de sase ani in domeniu, stand in spatele a numeroase campanii, atat pentru firme mari, cat si pentru firme debutante. Are rezultate frumoase si un entuziasm graitor. Este determinat, ambitios si cu o viziune de invidiat. Se poate mandri cu realizari care ii fac cinste si nu are de gand sa se opreasca prea curand.

  • Cristi, in primul rand, trebuie sa stii ca Portal Management se pozitioneaza ca o sursa de inspiratie pentru performanta in afaceri. Asadar, te rugam sa ne spui ce anume te motiveaza pe tine. Ce te determina sa continui sa te dezvolti si sa iti conduci afacerea pe drumul catre succes?

Salutare! Cel mai probabil e defect profesional, dar ma inspira tot ce se intampla in jurul meu. Cred in auto-motivare si ma bucur de fiecare moment al zilei, am nevoie de interpretez creativ tot ce mi se intampla si am tendinta de a gandi si analiza profund experientele, pentru a le intelege cat mai bine. Sunt incapatant si chiar daca dureaza mai mult decat ar trebui, duc la capat orice incep. Imi doresc sa evoluez cat mai mult personal si profesional, deoarece nu pot functiona la capacitate maxima fara sa investesc in ambele.

 

  • Cum arata inceputul carierei tale? Stim ca ai inceput in radio, inca de pe bancile facultatii. Povesteste-ne putin despre primii tai pasi.

          Primul job a fost la 11 ani, cand co-prezentam o emisiune pentru copii la un post TV din Constanța. In liceu am fondat si lansat o revista scolara in limba engleza si am scris timp de aproape un an o rubrica saptamanala de cultura intr-un ziar local. Cu un studio de radio am luat contact prima oara tot pe-atunci, fiindca eram invitat des in emisiunea profesorului meu de religie.

Citeste mai jos

In facultate am castigat un internship la Radio 3 Net “Florian Pittis”, unde am ramas inca un an dupa terminarea acestuia. Inainte am mai trecut prin agentii sau trusturi de media unde faceam grafica pentru proiectele interne, iar dupa m-am angajat in agentie, unde am ramas pana am luat decizia sa merg pe cont propriu.

 

  • De ce publicitate?

Cred ca mai degraba publicitatea m-a ales pe mine decat eu pe ea. La 14 ani stateam pe diverse forumuri si site-uri si ma jucam cu grafica pentru avatare sau semnaturi. Ma uitam mult la tutoriale ca sa descopar tehnici noi, sa invat ce fac toate butoanele, meniuri si comenzile si, in scurt timp m-am trezit ca in loc sa ma joc Counter Strike ca ceilalti baieti, retusam pozele prietenelor sau faceam coperti pentru reviste fictive.

Am inteles mai bine publicitatea in facultate, motiv pentru care am ales-o ca specializare. Pana atunci imi doream sa fiu jurnalist, sa calatoresc prin toata tara si toata lumea ca sa surprind oamenii si povestile lor. Lucrurile s-au legat organic si mi-am dat seama ca asta este domeniul in care pot sa imbin cel mai bine toate competentele mele: artistice, tehnice si de comunicare.

 

  • Ce te-a determinat sa te desprinzi de o agentie si sa iti incepi propria afacere?

Trecusera 2 ani si ceva de cand lucram in agentie si eram tratat in continuare ca un junior. Lucram intens, de dimineata pana la miezul noptii, astfel ca nu-mi ramanea timp pentru mine. Mereu mi-a placut independenta, atat financiara cat si profesionala, si am decis intr-o zi ca trebuie sa-mi dau demisia.

A urmat apoi un an in care am incercat sa pun bazele unei agentii alaturi de doi prieteni, insa nu a functionat pentru ca aveam viziuni complet diferite. Dupa experienta asta mi-am luat inima in dinti si-am plecat pe cont propriu.

 

  • Care au fost temerile tale la inceput de drum?

Cea mai mare temere a fost lipsa contactului cu partea administrativa, nu stiam nimic legat de acte, dosare, plati, contabilitate etc. M-am ambitionat si am citit o groaza de articole pe aceasta tema ca sa inteleg cum si de unde s-o apuc: care este cea mai potrivita forma legala de a functiona, de ce am nevoie de un contabil, ce inseamna un contract de munca, cum se emite o factura in format electronic, de ce sunt anexele si procesele verbale importante, ce trebuie cuprins intr-un contract ca sa fie echitabil atat pentru mine cat si pentru client si asa mai departe.

Citeste si:  Sorin Faur: "Este greu sa depasesti o persoana care nu se opreste niciodata!"

Teama de lipsa clientilor n-am avut-o niciodata, am nimerit intr-un context favorabil, in care au inceput sa se apara din ce in ce mai multe afaceri mici si medii. Portofoliul si abordarea diferita m-au recomandat dintotdeauna iar clientii au venit organic, prin recomandari. Am inceput acum un an cu doi clienti iar acum am o lista lunga de proiecte pe care mi-am pus amprenta si cu care ma pot lauda.

 

  • Echipa este un lucru important, fara de care este aprope imposibil sa reusesti sa ai succes. Spune-ne cate ceva despre echipa Dsgnr Studio.

Prefer sa o numesc familie, nu echipa. Singurul angajat al Dsgnr Studio sunt eu, insa am multi colaboratori – programator, copy, ilustrator, fotograf, editor de imagine, editor de sunet, scenograf, bucatar, hair stylist, make-up artist etc. Am cunoscut foarte multi oameni capabili in ultimii ani, cu care m-am imprietenit atat personal cat si profesional, si carora le propun, atunci cand am ocazia, sa colaboram pe proiectele care vin.

 

  • Domeniul publicitar este din ce in ce mai aglomerat. Cu ce anume te diferentiezi pe piata?

Consider ca relatiile interpersonale stau la baza oricarei tranzactii din lume. Refuz sa lucrez cu oameni cu care nu am chimie sau care nu reusesc sa ma faca sa inteleg ce fac ei/afacerea lor de la prima intalnire. Oricum am nevoie de cel putin 3 intalniri ca sa pot intra in universul clientului, sa imi dau seama de cum e el ca om, ce-i place si nu, prin ce locuri umbla si cum sunt prietenii lui, care-i sunt reperele vizuale, cum intelege si foloseste internetul etc. E foarte important sa inteleg cum functioneaza oamenii ca sa-mi pot asuma ceea ce livrez mai departe.

Citeste mai jos

Da-ne un like sau aboneaza-te la newsletter-ul nostru pentru a primi ebook-ul gratuit:

  • Portal Management Interviuri antreprenori de succes

    Tehnici de vanzare


Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

De asemenea, aproape toti cu care am lucrat mi-au spus ca am un stil propriu. Livrez interfete curate, sunt fan al minimalismului si al geometriei si imi hranesc zilnic curiozitatea si creativitatea.

 

  • Ce iti place cel mai mult la a fi antreprenor?

Libertatea programului de lucru si posibilitatea de a experimenta cat mai mult, in scopul evolutiei profesionale.

 

  • Care este cel mai dificil lucru la a fi antreprenor in Romania?

Lipsa sprijinului din partea Statului Roman si a organismelor competente. Sunt multe lucruri disfunctionale in sistem si trebuie sa gasesti mereu solutii-smecherii.

 

  • Pasiunea ta este molipsitoare. In afara de a face totul din pasiune, ce le recomanzi tinerilor care isi doresc o cariera pe cont propriu? Care ar fi sfaturile de care ar fi bine sa tina cont?

Multumesc frumos! Sfatul meu sincer pentru oricine alege drumul asta este ca, inainte de toate, sa se cunoasca cat mai bine, ca sa poata fi autentic in tot ceea ce intreprinde. Sa tina cont de parerile celorlalti, dar sa nu le interiorieze prea tare, sa consume cat mai multa informatie din domeniul in care activeaza, sa experimenteze cat mai mult si din cat mai multe, sa nu-si potoleasca niciodata setea de nou, sa nu lase niciodata garda jos si sa nu se lase coplesit nici de momentele bune, nici de cele dificile.

 

  • Unde vezi Dsgnr Studio in 10 ani? Care sunt previziunile tale?

Poate ca din punct de vedere al afacerii nu e cea mai buna recomandare, insa in ultima vreme am invatat sa traiesc mai degraba in prezent decat in viitor sau trecut. Mi-am facut niste proiectii pana la finalul anului, dar mi se pare foarte important sa te adaptezi trendurilor si contextelor.

Imi doresc sa ma extind in sensul in care vreau sa gasesc oameni cu care impart aceeasi viziune si alaturi de care pot sa iau proiecte mai multe. Evident ca imi doresc si o cifra de afaceri mai mare – banii sunt combustibilul fara de care nu as putea sa ma dezvolt atat personal cat si profesional.

 

  • In final, lasa-ne cateva cuvinte care vor servi drept motivatie si inspiratie, demne de a deveni “citatul Cristi Ursea”.

Reiau ce-am zis mai sus: cunoaste-te cat mai bine, fii cat mai autentic si nu-ti potoli niciodata setea de cunoastere. Restul vin de la sine!