Fie ca ii spui revolutie tehnologica si mintea te ghideaza prin periplul istoric al tehnologiei, cu efectele sale pozitive si negative. Sau, fie ca ii spui revolutionarea unei tehnologii si incepi sa te gandesti la inovatii si schimbarea rapida a telefonului mobil, un lucru e destul de clar,  tehnologia evolueaza, inoveaza si o data cu ea trage restul domeniilor de afaceri spre urmatorul nivel. Sau, pentru cine prefera, forteaza tehnologizarea oricarei arii in care omul activeaza.

 

Tehnologia s-a infiltrat in aproximativ orice piata de afaceri, pentru ca, realisti fiind, orice inovatie din domeniul tech usureaza simtitor munca unui om. Putem da exemple de la aparatura medicala, robotei de sters podeaua, tablete grafice sau aparatura din constructii, la programele de randare 3d folosite de arhitecti. In cel mai fericit caz, tehnologia salveaza vieti daca vrem sa vorbim de domeniul medical, sau mentine viata in conditii inumane.

Tocmai din acest motiv, oamenii nu se opresc din incercarea de imbunatatii calitatea vietii si a stilului de viata, in general. Astfel, au ridicat stacheta si-au inceput sa lucreze, ceva mai serios ca in anii precedenti, la sistemele AI pentru case inteligente.



 

De ce sunt casele inteligente segmentul tech care dezvolta mai mult de o piata de afaceri?

 

Dezvoltarea unui AI (Inteligenta artificiala), pentru o casa ridica probleme si provocari in mai toate domeniile indispensabile omului modern: programare, dezvoltare, arhitectura, securitate si chiar domeniul medical. In orice caz, modul in care comunica si face fata segmentul care se ocupa de relatii cu clientii si timp de raspuns la urgente din medicina.



Desigur, multi dintre noi au portretizat tabloul casei inteligente sau au deja niste exemple in minte :  sisteme de iluminat pe senzori, sistem de protectie, aparatura programabila, sistem de supraveghere sau controlul tehnologiei din casa cu o simpla atingere a ecranului telefonului.

Confort, lejeritate si siguranta – asa suna asocierea generala in ceea ce priveste un sistem inteligent pentru casa. In orice caz, lucrurile nu stau chiar asa.

In orice aparat cu o conexiune la internet se poate intra de la distanta, fara permisiune propietarului si poate fi folosit de cel care a intrat in sistem. Exemplul cel mai la indemana sunt fie calculatoare NASA sau cei care au reusit sa sparga camerele web si sa spioneze oamenii prin acestea.

Problemele ridicate de siguranta si integritate sunt vaste in ceea ce priveste o casa inteligenta si aici se lucreaza asiduu pentru dezvoltarea unui microsistem intern, independent de lumea exterioara.

De cand tehnologia s-a strecurat, putin cate putin, in viata omului, multe voci au ridicat problema sigurantei, integritatii fizice si psihice, a schimbarii stilului de viata ( de cate ori nu s-au ridicat voci care sa vorbeasca despre sedentarismul sau ruperea de societate cauzate de tehnolgoia mobila?), dar si frici SF, parca scoase din cartile lui Asimov.  Cu toate acestea, controlul omului asupra tehnologiei este, in acest moment, absolut. Chiar si cand vorbim de sisteme „autonome”. Iar acest control, precum si natura umana, creeaza temerea ca intr-o zi o casa inteligenta ar incepe sa se comporte nebuneste. De aici apare si nevoia de inovatie.

In orice caz, daca ar fi sa ne concentram asupra beneficiilor pe care le aduce o astfel de tehnologie, am vorbi despre inovatie si despre solutii inteligente.

1. Medicina: timpul de raspuns si sistemele de date de baza.

Cand vorbesti de „smart home” sau despre un AI dezvoltat pentru sistemul caselor inteligente, vorbesti si despre supraveghere interna. Vorbesti despre supravegherea si siguranta celor care locuiesc in casa.

Asadar, subiectul senzorilor de presiune din podea si a scanerelor care pot determina daca cei care umbla in casa sunt in pragul unei urgene medicale, au ba, este normal. Tot un astfel de sistem poate trimite rapid un semnal de urgenta celui mai apropiat spital pentru a cere ajutor. Acest lucru ar putea salva sute de vieti. In plus, pentru antreprenorii sau oamenii care trebuie sa calatoreasca mult si des, ar avea un oarecare sentiment de liniste. In definitiv, daca privim atent constructiile umane, totul a fost creat cu scopul de a proteja si prezerva viata umana.

Problema ridicata de un astfel de lucru? Fisele medicale si timpul de raspuns a spitalelor la semnalele transmise de AI.

O baza de date, bine structurata ar trebui sa poata oferi celor care raspund la semnlul de urgenta, date despre locuitorul casei pentru a se evita erori provocate de nestiinta ( alergia la paracetamol).

2. Arhitectura si domeniul constructiilor.

„Casa perfecta” salasuieste in imaginatia fiecaruia dintre noi. Pentru unii este vorba despre o cabana rustica de lemn, o combinatie de stiluri dintre palatele florentine si fatade baroc si roccoco sau pur si simplu minimaliste. Pentru altii este vorba de case ultra tehnologizate, cu arhitectura ciudata, apropiata filmelor SF. Sau, unii au visul casei ecologice autonoma. Cate minti atatea stiluri si vise frumoase.

Insa, problema ridicata de un sistem inteligent pentru case se refera la tehnologia folosita in constructii, dar si modul de a gandi al arhitectilor, electricienilor, furnizorilor de energie si programatorilor.

O casa inteligenta consuma mai multa energie. Ori pentru a isi prezerva microsistemul intern, de preferat autonom sau doar pentru a pune in functiune aparatura. In plus, de cele mai multe ori o sa fie nevoie de o munca la comun a furnizorilor de energie, programatorilor si arhitectilor. Iar acest lucru ridica o problema, ar insemna linii de cod pentru fiecare oras, pentru fiecare tip de casa si constructie si ar insemna o bransare a caselor la un astfel de sistem. Acest lucru inseamna ceva mai multa birocratie, mai multa grija si riscul de a nu iti putea construi casa dorita din cauza unei nepotriviri sau a inexistentei unui cod.

Daca ne gandim, interdictiile legate de fatade urbane, sunt mici copii pe langa astfel de restrictii.

 

3. Sistemele de supraveghere si securitate.

Prima oara cand am auzit de conceptul caselor inteligente, acum aproape 6 ani, a fost la o prietena masteranda la Politehnica. Masterul ei consta in crearea unei case inteligenta, codata exclusiv in Arduino. Un limbaj mai usor de regasit in robotica decat intr-un sistem bazat pe senzori, scanere si programarea timpului.

Problema cea mai mare? NASA si chiar si Pentagonul au fost mai devreme sau mai tarziu sparte de heckeri. De fapt, aproape fiecare institutie stiintifica importanta sau guvernamentala, cu cele mai bune sisteme de securitate, au fost sparte mai devreme sau mai tarziu. Cat despre calculatoarele oamenilor obisnuiti, stim cu totii cat sunt de expuse la virusi.

Cand treci pe un astfel de sistem, daca nu vorbesti de iluminare prin senzori si cafetiere programabile, vorbesti de o conexiune la internet, la lumea externa si de posibilitatea de a fi tinta unui virus.

Tocmai din acest motiv, se lucreaza intens la dezvoltarea si inovarea securitatii. In definitiv, toata siguranta si tot confortul dispar in fata temeri ca ceea ce ar trebui sa te ajute si protejeze poate fi folosit in potriva ta.