Evoluția rapidă a domeniului IT și influența existenței Internetului se fac simțite în toate domeniile, inclusiv în agricultură. Fermierii din întreaga lume adoptă cu rapiditate noile tehnologii, astfel încât să își îndeplinească menirea cât mai ușor și să producă tot mai multă hrană pentru o populație globală în creștere.

În acest context, unii dintre cei mai puternici jucători de pe piața de agro din România s-au reunit în cadrul unui eveniment, în zona Călărași, la care au participat fermierii de top din sudul României. În cadrul conferinței, au fost prezentate noile soluții pentru eficientizarea fermei și a fost inițiat un dialog cu invitații, ce a relevat nevoile de pe piața locală și provocările cu care se confruntă fermierii români.

Citeste mai jos

Bogdan Chirvăsuță, Climate Business Manager, a susținut o prezentare intitulată “Agricultura viitorului: conectivitate, eficientizare și accesibilitate”, în timpul căreia s-a pus accentul pe gestionarea fermei metru cu metru. De la semănat la recoltare, utilizând tehnologia Climate Fieldview, fermierii pot vedea în profunzime culturile lor, astfel încât să ia cele mai bune decizii de management.

Tendința în piața de agro este aceea ca fermierii din întreaga lume să ia decizii bazate pe date științifice. Rolul agriculturii de precizie este să aplicăm produsul potrivit, în cantitatea potrivită, la locul potrivit. Dacă până acum, în agricultura tradițională, cei mai mulți dintre fermieri luau decizii subiective în fermă, agricultura de precizie pune la dispoziție date care încurajează luarea unor decizii obiective, care să maximizeze rezultatele de business.” a declarat Chirvăsuță în cadrul evenimentului.

Gabriel Ghiță, Directorul de Vânzări Dekalb pe zona de S-E a României, a prezentat platforma Dekalb Smart și le-a vorbit invitaților despre folosirea soluțiilor inteligente pentru creșterea profitului în fermă. Una dintre ideile de bază ale prezentării sale a vizat importanța densității culturilor pentru creșterea profitului, sporul de producție fiind mărit considerabil dacă și densitatea este controlată.

Gabriel Razi, Fondator și Editor al agrofinanciar.ro, a pus accentul pe schimbarea strategiei comerciale a fermierilor din România, explicând că este momentul oportun să se facă trecerea la poziționarea agribusiness-ului local în context global. Fermierii au fost încurajați să ia decizii macro, susținute de date. “Să ai acces la informații vitale pentru ferma ta și să poți fi cu 2-3 pași înaintea pieței, constituie un avantaj strategic.” a explicat Razi in timpul prezentării sale.

Despre Climate Corporation

Climate Corporation, o filială a companiei Monsanto, își propune să ajute fermierii din întreaga

Citeste si:  Fuga dupa talente si CSR for the greater good – o saptamana pana la HR Summit Timisoara

lume să-și mărească în mod sustenabil productivitatea prin utilizarea instrumentelor digitale. Platforma integrată de agricultură digitală Climate FieldView ™ oferă fermierilor o suită completă și conectată de instrumente digitale. Îmbunătățind colectarea de date pe teren, modelarea agronomică avansată și monitorizarea condițiilor meteorologice locale în soluții simple de software pentru mobil și web, platforma Climate FieldView oferă fermierilor o înțelegere mai profundă a terenurilor lor, astfel încât să poată lua decizii mai informate pentru a optimiza producțiile, a maximiza eficiența și a reduce riscurile. Pentru mai multe informații, vizitați www.climate.com și pagina de Twitter @climatecorp.

Despre Agrofinanciar.ro

AgroFinanciar.ro este un start-up inovativ fondat în 2015, care se poziționează drept sursă independentă de informații relevante din piața materiilor prime agricole din România. AgroFinanciar.ro furnizează conținut specializat pentru piața locală, fie că este vorba de știri, analize, rapoarte specializate sau studii specifice. AgroFinanciar.ro generează informații de piață, evoluții fundamentale, analizează strategiile corporative și pe cele de politică agricolă. Publicația mizează pe forța datelor, a indicatorilor ce definesc evoluția fiecărei piețe agricole în parte și se dedică menținerii simetriei informaționale între fermierii români și piețele globale de materii prime agricole.

Citeste mai jos

Despre Monsanto

Monsanto şi-a luat angajamentul de a aduce o gamă largă de soluţii pentru a ajuta la hrănirea unei populaţii aflate în continuă creştere. Producem seminţe de fructe, legume şi alte culturi de câmp importante, cum ar fi porumb, soia, bumbac, care ajută fermierii să obţină recolte mai bune,  utillizând mai eficient apa şi alte resurse naturale importante. Lucrăm pentru a găsi soluţii durabile pentru sănătatea solului, pentru a sprijini fermierii să utilizeze datele statistice pentru îmbunătăţirea practicilor agricole şi conserva resursele naturale, dar şi pentru a oferi produse de protecţie a culturilor care să minimizeze problemele produse de dăunători. Suntem parteneri cu fermieri, cercetători, organizaţii non-profit şi universităţi pentru a aborda unele dintre cele mai mari provocări ale lumii.

 

Pentru a afla mai multe despre Monsanto, despre angajamentul nostru şi despre cei peste 20.000 de angajaţi, vă rugăm să vizitaţi: discover.monsanto.com, monsanto.com, www.monsanto.ro. Urmăriţi activitatea noastră pe Twitter® la twitter.com/MonsantoCo, pe blogul companiei, Beyond the Rows®, la monsantoblog.com sau abonaţi-vă la News Release RSS Feed.