Mobilarea unei încăperi nu este o sarcină atât de simplă. Ea presupune mult timp petrecut pe site-urile de profil și în magazinele de specialitate în vederea găsirii elementelor care să se unească perfect, atât ca stil, cât și ca nuanțe.

În ceea ce privește depozitarea lucrurilor importante, mereu vor fi necesare spații speciale. Acestea trebuie să facă față cerințelor atât din punct de vedere practic, cât și din punct de vedere estetic.

Citeste mai jos

Fie că este vorba de colecția de cărți sau cea de suveniruri, este important ca etajerele și rafturile de perete să fie alese cu atenție, astfel încât să suporte greutatea, să reziste în timp și să participe la crearea unei atmosfere relaxante.

Când sunt necesare etajerele moderne?

Etajerele, sau rafturile de perete, sunt mici piese de mobilier care pot fi montate în orice încăpere. Ele au rolul de a etala diverse lucruri importante, cum ar fi colecția de suveniruri, sau de a organiza mai bine spațiul.

De exemplu, în cazul în care biblioteca nu mai face față numărului mare de volume achiziționate în ultima perioadă, se poate opta pentru etajere cărți cu design deosebit, desigur. Pe lângă faptul că acestea nu vor mai lăsa colecția de cărți să pară sufocată, alese cu grijă, pot completa întreaga imagine a încăperii, aducând mai multă veselie.

O altă situație este cea în care dulapurile din bucătărie complică găsirea elementelor necesare preparării hranei. În acest caz este ideal să se opteze pentru mai multe rafturi de perete suspendate. Acestea vor ajuta în organizarea eficientă a spațiului și vor facilita accesul la condimente, alimente și ustensile, asigurând în același timp un aspect plăcut.

De câte tipuri sunt etajerele de perete?

Pe piață se întâlnesc diverse tipuri de etajere. Cele care îndeplinesc funcții utile au un aspect mai clasic, cuprinzând, de regulă, unul sau mai multe rafturi dreptunghiulare, suficient de spațioase, în timp ce etajerele moderne au un design inedit, fiind concepute mai mult pentru a completa decorul.

Citeste si:  Un nou internship la Monsanto: Seamana-ti succesul acum!

Citeste mai jos

În general, se poate vorbi de două mari tipuri de etajere:

  • Practice – destinate a suporta un număr mare de obiecte. Au un aspect mai sobru și sunt mai rezistente. Dintre acestea se remarcă cele cu rafturi din lemn, materialul fiind durabil și ușor de integrat în orice tip de decor.
  • Decorative – nu sunt destinate a face față greutății unei colecții de cărți, de exemplu, însă contribuie la crearea atmosferei, fiind ideale pentru prezentarea obiectelor de mici dimensiuni, de valoare emoțională.

NoRDA – un magazin online pentru toate gusturile

NoRDA, cel mai mare magazin online de mobilă și accesorii în stil scandinav din nord-vestul României, pune la dispoziție o gamă largă de produse de înaltă calitate, care pot contribui cu stilul lor unic la crearea atmosferei într-o locuință modernă.

Accesând nordashop.com, deschizi practic poarta către o lume nouă – cea scandinavă. Aceasta cuprinde mobilier cu linii și forme organice, cu puține ornamente și nu foarte masive, culori deschise și tinere, soluții de stocare practice și simplu de configurat, precum și decorațiuni din materiale perfecte: in, bumbac, lemn natural, aramă sau oțel.

Căutarea unor rafturi perete moderne pentru living, bucătărie, hol sau chiar baie devine mult mai ușoară cu NoRDA. Din numeroasele modele disponibile, se poate opta simplu și rapid pentru cel ideal, raportul calitate-preț fiind unul excelent.