The House PR Agency, o agenție din București, activă de aproape 4 ani pe piața din România, a testat și implementat cu succes de aproape un an un program flexibil. Astfel, cei 4 membri ai echipei se bucură de o agendă de lucru atipică, pentru a pleca mereu la timp de la birou și pentru a avea disponibilitate spre a realiza și alte activități pe lângă sarcinile obișnuite din agenție. Vinerea a fost declarată oficial working-from-home-day, atât intern, cât și în exteriorul agenției. În plus, mini-vacanțele sunt legate cu zile libere oferite de agenție, iar clienții au fost informați în legătură cu aceste scurte pauze în program, astfel încât să nu fie afectată nici o colaborare. Echipa deține un calendar în cloud, pe care îl actualizează fiecare membru al echipei conform zilelor libere solicitate sau orelor de recuperat, cuvântul de ordine în această ecuație fiind „încredere”.

The House PR Agency

Citeste mai jos

La baza agenției se află valori și principii importante inspirate din cultura britanică de business. The House PR Agency este o agenție ieșită din tiparele agențiilor clasice, ce face în acest moment un pas strategic către comunicare integrată și vine cu un suflu nou în industria comunicării din România. Desemnată Small Consultancy of the Year la Romanian PR Award 2017, Elite Company of the Year chiar în primul an de înființare și deținătoare a premiului Business Woman pentru Implicare în Comunitate, agenția își consolidează tot mai mult poziția pe piața locală, câștigând teren și în afara granițelor cu clienți din Europa de Nord și Centrală. The House PR Agency desfășoară o campanie outdoor cu componente elevator și metrou, în premieră pentru o agenție de comunicare în România.

Citeste si:  Melania Medeleanu – amplificator de voci si model de implicare - in 21 martie la The Woman